Pot spune că întotdeauna am fost un fan uriaș al jocurilor de tip Metroidvania, am avut această pasiune încă de la lansarea primului titlu din seria „Blasphemous”, care a reușit să mă dea pe spate nu doar cu stilul său artistic uluitor de bun, dar și cu mecanicile noi pe care nu le-am mai întâlnit în alte jocuri înainte.
La scurt timp după ce mi s-a pus pata pe acest gen de joc, am început să le iau la rând pe cele mainstream.. precum, „Hollow Knight”, „Castlevania: Symphony of the Night” și câteva din seria „Metroid”. Chiar și în ziua de astăzi, consider că ce a făcut „The Game Kitchen” cu jocurile Blasphemous este la un nivel superior față de ce am jucat după.
Introducerea rămâne apogeul
Anul trecut am avut „Nine Sols” și „Bo: The Path of Teal Lotus”, două jocuri cu un stil artistic uluitor și un gameplay sclipitor, ambele având ca și inspirație jocuri precum „Hollow Knight” și „Sekiro: Shadows Die Twice”, jocuri foarte îndrăgite, în special de publicul din ziua de astăzi. Totuși, personal, ce am adorat mai mult la acele două jocuri a fost defapt paleta de culori și design-ul artistic folosit, în special la Bo.
Astăzi.. vreau să vorbesc puțin despre „Shinobi: Art of Vengeance”, făcut de către „Lizardcube” și publicat de către „Sega”. Un joc ireal de bun, unde îmi e foarte greu să îmi aleg cuvintele, pentru că orice aș putea să scriu.. nu s-ar compara cu, calitatea de care am avut parte pe parcursul experienței mele.
Contender uriaș pentru cel mai bun joc de acțiune
Ca și prima chestie, aș vrea să discut puțin despre gameplay-ul pe care l-am întâmpinat în acest metroidvania superb. Nefiind un fan uriaș al seriei „Shinobi”, dat fiind și un „newcomer”, nu am știut cu ce se mănâncă la început. La scurt timp, am aflat că acest joc este singurul din serie care a fost plănuit să aibă elemente de Metroidvania.. precum: Backtracking, explorare non-liniară și abilități pe care le deblochezi treptat. În același timp, păstrează și sângele pe care l-a avut seria încă de la primul joc Arcade din 1987, unde aveai nivele fixe.
Totuși, am rămas foarte satisfăcut de combat, am fost întâmpinat de suficiente skill-uri și pasive pe care le deblochezi fie prin a avansa, fie prin zone secrete sau combat challenges. Varietatea de combo-uri și viteza sclipitoare a reușit să mă țină în priză timp de zeci de ore, de fiecare data așteptam să ajung acasă pentru a mă juca acest titlu, care la rândul lui, este și foarte accesibil.. având setări de dificultate similare cu cele din „Doom: The Dark Ages”, la care am făcut recenzie anul acesta.
Am folosit setările respective pentru challenge-urile de S-Rank la fiecare nivel, unde trebuie să faci speedrun și să atingi un număr de lovituri cât mai uriaș pentru a ajunge la 65000+ puncte. (chiar și după ce am scris această recenzie, încă nu am reușit să termin toate nivelele cu S-Rank..). Cât despre nivele, nu mă pot plânge de nimic.. poate doar de dificultate și unele bug-uri minore pe care le-am avut la platforming, dar categoric nu ceva grav care să mă facă să ies din joc.
Stil artistic superb
Cea mai bună parte la acest proiect a fost grafica.. sau mai degrabă, stilul artistic. Unde.. exact ca și în „Bo: Path of Teal Lotus”, am avut ceva distinct, o estetică anime, poate și puțin din Marvel comic-books. Fără prea multe detalii, consider că are unul dintre cele mai bune stiluri artistice pe care l-am întâlnit în acest an. Foarte smooth și plăcut la prima vedere, în special fundalul și design-ul personajelor.
Uite, comparativ cu alt joc excepțional pe care l-am jucat în acest an, și anume „Ninja Gaiden: Ragebound”, aici totul este mult mai detaliat și pixel-art-ul nu este chiar atât de accentuat, ceea ce aș prefera într-un joc de genul (chiar dacă artiștii de la The Game Kitchen sunt printre cei mai buni).
Muzică perfectă pentru un „Shinobi”
O altă categorie unde am fost satisfăcut în totalitate este SUNETUL.. sau mai degrabă muzica. Sunetul este calm, lin și pașnic, dar la momentul oportun, iți poate dăruii 2 kilograme de serotonină și dopamină pentru a iți distruge adversarii. Fiecare pas, fiecare lovitură de sabie sau shuriken aruncat, au niște efecte sonore aparte, sau mai bine zis, făcute ca la carte!
Aș putea să zic despre muzică, că are un stil potrivit pentru acest tip de joc, este modern, dar în același timp și retro. Dacă ai jucat „Streets of Rage 4” sau „TMNT: Shredder’s Revenge”, ai înțelege cât de bine făcut este acesta. Un compozitor genial, pentru un joc genial.
Joe Musashi, părintele adoptiv al lui Ryu Hayabusa
Am ajuns la partea în care vreau să dezbat dacă povestea m-a atras sau nu. Păi.. să fiu sincer cu voi, introducerea pe care am primit-o nu a fost cea mai uimitoare, în mare parte a fost „straight to the point”, ca și în jocurile de Acțiune-Aventură sau Hack and Slash de pe PS3, unde protagonistul tău este ori mut, ori „edgy”, în stil Yakumo din „Ninja Gaiden 4”.
În acest titlu jucăm cu același protagonist ca și în jocurile precedente, spre deosebire de „Ninja Gaiden: Ragebound”, unde am avut un protagonist complet nou. Aici îl avem pe „Joe Musashi”, liderul clanului „Oboro”, care a dispărut timp de câțiva ani buni, iar la întoarcerea lui, află de planul malefic pe care răufăcătorul principal l-a pus în funcțiune. Asta, doar după ce răufăcătorii îi distruge satul și îi ataca soția, împreună cu un ucenic și câinele său.
Ca și acțiune principală, totul se întâmplă în Japonia până la urma, motto-ul și premisa sunt bazate pe o poveste de Răzbunare!! unde avem parte de momente complet silențioase, dat fiind că personajul nostru principal este „extraordinar” de vorbăreț!
Unul dintre cele mai bune jocuri din acest an
Cu un gameplay sclipitor de bun, un stil artistic uimitor și o provocare demnă de jucătorii seriei Ninja Gaiden, Shinobi: Art of Vengeance a reușit să mă distreze timp de zeci de ore, ba chiar să îmi aducă insomnii din cauza dificultății unor nivele. Fară dar și poate, îl consider unul dintre cele mai superbe jocuri din acest an, iar un Game of The Year contender.. în totalitate!
Sunt nerăbdător pentru următorul joc scos de acești dezvoltatori, dar și de următorul joc „Shinobi”, dacă vom mai avea unul.
Nota finală este de
– 9.8/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.
