Ultima actualizare la decembrie 21, 2025
Cu toate că am întârziat câteva luni, zilele astea am reușit să pun mâna pe unul dintre cele mai așteptate jocuri ale anului, și anume.. Mafia: The Old Country. Dezvoltat de către „Hangar 13” și publicat de „2K/Take-Two Interactive”, este unul dintre acele jocuri pe care le-am evitat de-a lungul anului, dar pot spune că acum regret enorm această decizie.
Introducerea.. de milioane!
Ce-i drept, este primul joc din seria Mafia pe care îl joc în întregime, restul le-am testat doar pentru câteva ore acum foarte mult timp, dar nici unul nu m-a dat pe spate. Din trailere, aspectul care m-a atras cel mai mult a fost timeline-ul și schimbarea destul de majoră pe care dezvoltatorii ne-au livrat-o.. și anume influențele din seria „Uncharted”.

Gameplay sclipitor
Când vine vorba de combat, acest joc ne livrează suficient, fară promisiuni false. Combat-ul din acest joc este structurat în 3 părți, una ce se axează pe combat-ul melee, și anume cu, cuțitul.. a 2-a parte se bazează pe third person shooting, ceva similar cu seria Uncharted. Iar a 3-a parte se bazează în întregime pe stealth.
Toate 3 formează un core-gameplay excelent aș putea spune. Categoric, nimic nu este făcut ca la carte și nici nu are ceva inovativ, dar experiența overall este mai mult decât la ce mă așteptam. Totuși, din ce am precizat mai sus, aș zice că cea mai bună parte a combat-ului este preluată de către luptele melee.. și anume cu, cuțitele. Nu avem parte de foarte multe lupte de acest gen, dar și când avem, sunt făcute excepțional.
Având brutalitate și animații realiste, dar te folosești și de mecanici precum parry, dodge sau alte tipuri de atac pe care le poți folosi în avantajul tău și a-i distrunge stance-ul. În mare parte, luptele în care te adâncești de-a lungul jocului pot fi evitate jucând stealth, dar ai și opțiunea de a face ravagii și a porni un întreg dezastru printre mafiile de criminali.

Grafica nu doar că este excepțională, ci ne spune o poveste!
Cât despre grafică, nu am absolut nimic de comentat, jocul este o capodoperă vizuală din toate punctele de vedere. Posibil să fiu doar eu un fan uriaș al paletei de culori foarte naturalistă. Am putut observa foarte clar că artiștii au vrut să ne arate o lume mai sărăcăcioasă, cu foarte multă muncă și sclavie, acțiunea petrecându-se în anii 1900-1910, Sicilia.
Totuși, sentimentul de familiarizare pe care l-am primit este unul absolut uimitor, faptul că de-a lungul jocului ajungi să cunoști fiecare persoană din mafie, cât și din zonele vecine, fiecare casă, de cine este construită și cine locuiește în ea, cât și fiecare persoană aleatorie, cât și stilul lor vestimentar. O lume într-adevăr superbă, plină de viață și bine primită alături de poveste, despre care vreau să vorbesc puțin mai tărziu.
Fidelitatea nu este chiar de nota 10, mai ales pentru un joc din 2025, dar se ține foarte bine, folosind tehnologii noi precum lumen și nanite, cât și motorul grafic Unreal Engine 5. Ce-i drept, am avut câteva probleme de performanță pe PlayStation 5 Pro, dar am trecut cu vederea, fiind doar niște scăderi de cadre în zone mai aglomerate.

Un soundtrack care te aruncă pe spate
Muzica.. nu mai are rost să zic. Se simte profesionalismul și pasiunea pe care au pus-o în acest joc. Am rămas satisfăcut să văd că asta a adăugat foarte mult în experiența cinematică, cât și cea în care cutreieri pământurile cu calul. A recreat perfect Sicilia anilor 1900, iar pentru arme, ca să obțină un sunet cât mai realist, au folosit echipament real cu arme de foc din epoca respectivă. Același sentiment l-am avut și la vehicule, cu care m-am jucat ore în șir, doar explorând lumea și făcând fotografii sau.. colectând cărți sfinte.

Cea mai bună narațiune într-un joc video din acest an..
Am ajuns probabil la cea mai bună parte din acest joc, și categoria care m-a făcut să cred că acest joc este unul dintre cele mai bune din acest an, ba chiar cel mai bun.. cel puțin în aspectul poveștii. Poate că nu are el ceva complex, nu îl putem compara cu un Expedition 33 sau orice alt joc care se îndreaptă spre cultura asiatică (JRPG).. dar pot spune clar, simplismul pe care l-am experimentat în acest titlu, este perfect pentru a spune o poveste bună.
Mafia: The Old Country este unul din acele jocuri care te face să îndrăgești personajele încă din prima oră de gameplay. Turn off-ul pe care l-am avut atunci, a fost accentul personajelor, și anume cel italienesc, care mă duce cu 15 ani în urmă și mă face să mă gândesc la trilogia lui Ezio din Assassin’s Creed. Sentimentul de dezgust mi s-a potolit după câteva ore, a trebuit doar să mă acomodez, iar acum îmi e foarte greu să mai văd un film, serial.. ba chiar să mai mă joc ceva unde personajele au accent american.
Dezvoltarea personajului nostru principal, Enzo (Enzo.. Ezio, bănuiesc că sunt veri îndepărtați), a fost cireașa de pe tort, în umila mea opinie și chiar mi-aș dori să vorbesc mai mult despre el și toate personajele uimitoare din acest joc, dar voi evita să dau spoilere pe cât de mult posibil.

Un joc „must-play” pentru persoanele în căutare de o poveste bună
Cu un gameplay extraordinar, o muzică excelentă și o poveste care te marchează, „Mafia: The Old Country” a ajuns să fie unul dintre jocurile mele favorite din acest an, și chiar îmi pare rău că nu a primit nici măcar o nominalizare la „The Game Awards”, care avut loc acum 10 zile. Sper doar că vom primi mai mult content pe viitor, care să mă facă să-l rejoc pentru a 2-a oară, cu tot dragul. Mulțumesc scriitorilor pentru o asemenea poveste!
Nota finală este de
– 9.5/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.