Netflix a anunțat că pregătește un nou joc FIFA. Titlul va intra în pachetul Netflix Games, deci va putea fi jucat fără costuri suplimentare de către abonați, iar lansarea este planificată pentru 2026. Timingul nu e întâmplător. EA și FIFA s-au despărțit în 2022, după aproape trei decenii, iar EA și-a mutat seria sub numele EA Sports FC.
Pe ce platforme apare și cum se va juca
Noul proiect, încă fără titlu oficial, este anunțat ca un joc din catalogul Netflix Games. Asta înseamnă, în primul rând, lansare pe Android și iOS. Netflix a confirmat și o disponibilitate limitată pe smart TV, în funcție de restricțiile obișnuite ale platformei.
Interesant e și modul în care ar putea funcționa pe TV: telefonul ar urma să fie metoda implicită de control. Pe mobil, rămâne deschisă posibilitatea suportului pentru controllere, exact cum se întâmplă deja cu multe jocuri din oferta Netflix.
Delphi Interactive, studioul din spatele jocului
Dezvoltarea este încredințată studioului Delphi Interactive, cu sediul în Beverly Hills, California. Deși compania a fost fondată în 2020 și nu a lansat încă un joc propriu, numele ei a apărut ca asociat în dezvoltarea lui 007 First Light, proiectul James Bond al celor de la IO Interactive.
007 First Light are, conform informațiilor disponibile în prezent pe unele pagini oficiale de store și pe site-ul IOI, o dată de lansare anunțată pentru 26 martie 2026, iar Delphi Interactive este listat ca associate developer pe anumite platforme.
Primul FIFA fără EA Sports la publicare
O altă noutate majoră: acesta va fi primul joc FIFA care nu este publicat de EA Sports. Netflix nu doar că îl aduce în catalog, ci este creditat și ca publisher al proiectului, semn că implicarea sa depășește simpla distribuție.
Contextul financiar explică multe. În trecut, EA ar fi plătit în jur de 150 de milioane de dolari pe an pentru drepturile de nume, iar FIFA ar fi urmărit un acord mult mai scump pentru următorul ciclu, cu cerințe care ar fi urcat semnificativ taxa anuală. Acesta a fost și unul dintre motivele invocate pentru ruptura EA–FIFA și apariția brandului EA Sports FC.
Fereastra de lansare și legătura cu Cupa Mondială 2026
Jocul are ca țintă anul 2026, iar calendarul poate să nu fie ales întâmplător. Cupa Mondială FIFA 2026 începe pe 11 iunie și va fi găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. E foarte posibil ca Netflix să urmărească o lansare înainte de startul turneului, ca să profite de valul global de interes.
Netflix confirmă că jocul va include atât moduri single-player, cât și multiplayer. La nivel de mesaj, FIFA și dezvoltatorul mizează pe ideea de accesibilitate și distracție, nu doar pe simulare strictă.
Gianni Infantino, președintele FIFA, a descris proiectul drept „un pas istoric” pentru organizație. În aceeași notă, Casper Daugaard, fondator și CEO Delphi Interactive, spune că obiectivul echipei este să construiască „cel mai distractiv, accesibil și global joc de fotbal” sub sigla FIFA.
Ce înseamnă asta pentru jucători
Pe scurt, Netflix încearcă să repoziționeze FIFA într-o zonă mai accesibilă: mobil, intrare fără plată separată pentru abonați și accent pe reach global. Rămâne de văzut dacă jocul va merge pe realism, pe un stil arcade, sau pe un mix, însă direcția „approachable” sugerată de dezvoltatori indică o experiență gândită pentru public cât mai larg.
Scriu pe Need4Games despre jocurile care merită urmărite, de la anunțuri și showcase-uri până la topuri ușor de parcurs și oferte care chiar contează. Sunt gamer înrăit, joc mai toate genurile, iar în articole rămân cât mai direct: ce apare, de ce e interesant și dacă merită timpul tău. Din când în când, mă găsești live și pe Twitch.
