Jocurile din seria “A Plague Tale” sunt considerate până și în ziua de astăzi niște jocuri excepționale, printre cele mai bune AA-uri lansate generația asta și cea precedentă.
Nu pot spune că am fost foarte încântat să văd că “Asobo Studio” au venit cu un alt joc din seria respectivă, doar fiindcă a avut un final perfect, iar orice altă schimbare ar da simpla dovadă de “mulgere” a IP-ului. M-am liniștit după ce au menționat că jucăm cu Sophia în acest joc, însemnând că acțiunea se petrece cu mult în urmă față de acțiunea din Innocence și Requiem (a nu se confunda cu “Resident Evil Requiem”!).
Cu toate astea, dezvoltatorii au adus suficiente schimbări încât să se simtă ca și un joc nou, cu o personalitate distinctă și o rudă îndepărtată a ceea ce am avut noi până acum.. iar cu părere de rău, pot spune că Resonance este ruda care nu este invitată la nici o petrecere a familiei.
Tichetul pentru scăparea din Nord
Orientarea combat-ului a fost unul din punctele pe care nu le-aș fi acordat jocului, în special că au schimbat foarte mult din ce făceau primele titluri bine. Totuși, fiind un fan al jocurilor de tip Hack and Slash, m-am decis să-i dau o încercare.. sau mai multe, acestui titlu. Iar ce să vezi, am rămas complet dezamăgit în categoria de la care aveam cele mai mici așteptări.
Aș fi fost o persoană fără pic de respect să consider că este chiar atât de prost, putem spune că este la nivel mediocru, unde o mare majoritate din jocuri ajung să atingă performanța respectivă.
Lăsând prima mea impresie despre combat la o parte, am fost uimit că acest titlu a încercat măcar să rămână la fel de unic și emoțional ca și primele 2 titluri, punctul care l-a întreținut cel mai mult și cel care a adus milioane de vânzări seriei.
Hai, șterge mai repede!
Hai să mai vorbim puțin despre gameplay-ul pe care Resonance: A Plague Tale ni l-a livrat. În primul rând, fără să critic foarte mult combat-ul, vreau să îl explorăm în detaliu.. sau cel puțin să vedem de ce acest joc nu reușește să îndeplinească criteriul de „Hack and Slash grozav”. În primul rând, animațiile, AI-ul inamicilor și varietatea luptei lasă de dorit.
Ai un skill tree destul de sărac, unde câteva abilități sunt pasive, iar restul active, cum suntem obișnuiți din alte titluri.. de ce acest skill tree este mai slăbuț ca și restul? .. pai, poate din cauza că nu ai un sistem de progresie unde jocul „te obligă” să pui niște puncte măcar în câteva abilități pentru a îți face experiența mai ușoară.
Am fost dezamăgit să văd că jocul, chiar și pe dificultatea mai ridicată, a fost în mare parte, la fel de ușor ca și celelalte dificultăți. Problema nu a fost neapărat agresivitatea inamicilor sau pattern-ul lor enervant, a fost simplul fapt că cea mai bună cale de a îi doborî se baza în sistemul principal de combat pe care îl înveți în tutorial.. și anume, parry/dodge.
Deja pot să aud persoanele care țipă că acest joc este souls-like.. îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar în afară de mecanicile pe care le-am precizat mai sus, și pe care le are majoritatea jocurilor de tip hack and slash, nu are nici măcar o similaritate cu un joc de la FromSoftware sau inspirat de dânșii. După câteva ore am început să simt că aș juca un joc din seria „Assassin’s Creed”, în special cele RPG.. mai noi.
Puzzle-urile în schimb au fost destul de distractive, cel puțin pentru câteva ore. Nu sunt cel mai mare fan al jocurilor care te pompează cu puzzle după puzzle, deci pot spune că la un moment dat mi s-a tăiat firul și a trebuit să iau o pauză.
Cel mai frumos minotaur în Unreal Engine 5
Am ajuns la categoria unde jocul sclipeste destul de mult. Rulând în Unreal Engine 5, mă așteptam ca acest titlu să fie un behemoth grafic sau un salt major de la Requiem. Totuși, când vine vorba strict de fidelitate, jocul nu a livrat chiar atât de mult pe cât mă așteptam.
Nu putem spune că asta este neapărat o problemă, având în vedere că stilul artistic îl ajută enorm de mult, dar uneori am simțit că arată chiar mai prost decât titlul precedent care a ieșit acum 4 ani.
Design-ul personajelor, inamicilor, ba chiar și arhitectura străveche mi-a plăcut suficient de mult încât să stau zeci de minute să urmăresc peisajul sau să mă joc în Photo Mode (da, beneficiază și de așa ceva la lansare).
Spotify stă pe tușă de data asta
Incredibil cât de bine se prezintă acest joc pe partea de sunet ambiental. Chiar dacă actoria nu este atât de puternică, efectele sonore s-au prezentat mai mult decât onorabil, poate chiar ceva mai bine decât titlurile precedente.
Desigur, am întâmpinat bug-uri audio, se auzeau pași fără ca măcar un personaj să se miște, exploziile aveau o întârziere sonoră, și așa mai departe. Totuși, sunt niște chestii minore pe care dezvoltatorii le pot rezolva în orice patch, iar cel mai probabil pe când voi posta această recenzie, problemele sunt deja rezolvate.
Excelență, dar nu la nivelul jocurilor precedente
Pff.. într-un final am ajuns și la categoria despre care chiar voiam să vorbesc, și anume POVESTEA. Mulți ar spune că primele jocuri sunt copiate.. sau mă rog, inspirate după „The Last of Us”, totuși, pot spune că narațiva și personajele sunt ceva mai bine structurate. Ai o poveste emoțională, care cel mai probabil nu te-ar prinde din prima, dar- .. de fapt, stai, hai să punem accentul mai mult pe jocul actual, și anume Resonance. Ne prezintă o poveste bună sau este un jeg?
Păi, pot spune din prima că narațiva nu este la fel de voluptoasă ca și cea din titlurile pe care le-am menționat mai devreme, dar încă își merită fiecare secundă de vizionare. Personajul principal este unul pe care l-am mai văzut în A Plague Tale: Requiem și în același timp a ajuns unul dintre cele mai iubite personaje din serie, cel mai probabil de aia am și primit un joc cu dânsa.
Mi-a plăcut tot ce înseamnă personalitatea și povestea ei din spate, dar am urât destul de mult legătura dintre ea și alt personaj despre care nu vreau să vorbesc în această recenzie, spun doar că merită vizionat, în special dacă vă plac poveștile tip Uncharted, spuse la un nivel emoțional mediocru, dar cu o tonă de acțiune.
50$ este prețul justificat pentru un titlu de genul
Stilul artistic și povestea sunt categoriile care au salvat acest titlu de la a fi un dezastru complet, combat-ul și sunetul sunt alte categorii care.. chiar dacă nu sunt cele mai proaste, nici nu pot fi considerate într-adevăr bune. Am fost dezamăgit, dar și uluit în cele 15 ore pe care le-am petrecut în acest titlu, merită cu siguranță încercat, mai ales pe XBOX Game Pass.
Nota finală este de
– 7.5/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.
