Ultima actualizare la septembrie 13, 2026
„The Witcher 3” a fost titlul pe care mi l-am dorit cel mai mult acum 11 ani, la vremea aia, jocul promitea multe. Fiind nu doar o experiență completă, ci un titlu care a luat toată industria pe sus cu un val foarte puternic de calitate.
De atunci, multe studio-uri au încercat să reproducă succesul pe care CDPR l-a avut cu titlul respectiv, inclusiv chiar ei, dar cu toții știm cum a ajuns Cyberpunk 2077 la lansare, o dezamăgire completă pentru fani, cât și pentru ei.
Desigur, acum vorbim de altceva, și anume singurul joc care chiar a reușit să ajungă la nivelul celor de la CDPR.. cel puțin când erau și ei la început. „The Blood of Dawnwalker” este un titlu cu nume lung și o lume îmbârligată, dar în care m-am distrat de minune. Nu sunt cel mai mare fan al acestui gen de Open World RPG’s, în special când jocul îmi oferă alegeri în poveste.
Sunt genul de persoană care preferă să aibă deja o poveste prestabilită, unde creierul meu poate să urmărească cu putință și să fie surprins de alegerile personajelor.
Un vampir nenorocit
Pot spune că „Rebel Wolves”, dezvoltatorul jocului, a băgat milioane de dolari în marketing, vedeam trailere noi de 2-3 ori pe an, reclame și tot felul de postări pe social media cu jocul respectiv, inclusiv creatori de conținut plătiți. Totuși, nu văzusem entuziasmul pentru acest titlu, footage-ul arăta mediocru spre rău, iar toată estetica mi s-a părut destul de plictisitoare și folosită în media.
Iată că opinia mi s-a schimbat destul de repede după ce am jucat câteva ore bune. Pot zice din prima, jocul nu este perfect, nici măcar nu știu dacă pot să îl numesc un titlu „foarte bun”, dar munca din spate și beneficiile pot eclipsa cu ușurință negativismul pe care majoritatea persoanelor îl vor arunca în acesta.
Toți o dăm și o luăm egal
Hai să vorbim despre gameplay, combat și tot ce înseamnă RPG din acest joc. Înainte de toate, vreau să dezvolt puțin combat-ul pe care dezvoltatorii ni l-au oferit. Ce-i drept, nici Witcher, nici Cyberpunk și nici Gothic nu au un combat excepțional. Loop-ul este foarte simplu, și focus-ul pe gameplay este minimal, de parcă ar fi investit toți banii în mecanici pe care nu le folosim tot timpul și narativă.
În Dawnwalker, combat-ul vine în 2 sau 3 forme, și anume: Swordfighting, Magie și Shapeshift, nu cred că au nevoie de o descriere amănunțită având în vedere că e la mintea cocoșului ce face fiecare. Fiecare din ele au un skill tree separat, abilitățile pentru Swordfighting sunt destul de simple, deblochezi abilități noi pe care „un om normal” le poate face. La magie, deblochezi vrăji, iar la Shapeshift îți deblochezi abilități vampirice, care, culmea, sunt într-o categorie separată de cea cu magie.
Ce e interesant, dar și trist în același timp, este că sunt doar 3 clase, dar jocul te semi-obligă să joci cu 2 din ele, și anume Sword și Shape.. pe timp de zi, te bazezi doar pe forma ta de om, iar pe timp de noapte trebuie să îți folosești ghearele pentru a sfâșia carnea de pe inamici. Magia este un fel de a 3-a roată la bicicletă, e acolo ca și diversiune, dar satisfăcătoare să o folosești.
Combat-ul se bazează în mare parte pe parry direcțional, adică trebuie să tragi joystick-ul sau mouse-ul în direcția din care inamicul lovește, iar de abia atunci trebuie să apeși pe butonul de parry. Este un take mai interesant când vine vorba de sistemul respectiv, dar jocul face asta să fie destul de clunky. Inamicii au un AI destul de prost când vine vorba de follow up, lock-ul nu funcționează cum trebuie și de cele mai multe ori te poți bloca în lupte cu o mulțime de inamici, chiar dacă tu vrei să scapi de ei, iar personajul principal se blochează în fiecare pietricică, butoi sau perete care îi apare în cale, făcând experiența combat-ului destul de proastă.
Varietatea de inamici, bossii, sunt destul de okay, nu întâlniți aici o varietate precum în Black Myth: Wukong sau Crimson Desert, dar ai o tonă pe care să îi memorezi. Mecanica de parkour sau cățărat e una dintre cele mai proaste pe care le-am întâlnit recent, cum am precizat și la combat, tot timpul găseam să mă blochez în ceva fără să vreau, iar de multe ori rămâneam fără stamina și cădeam din cauza falling damage-ului, doar din simplul fapt că, „Koen” încearcă să meargă cu capul în jos sau la spate.
O mecanică interesantă pe care Rebel Wolves ne-au băgat-o foarte mult pe gât este „Limita de timp”. Obiectivul nostru principal este să ne salvăm familia, iar pentru a face asta, trebuie să batem boss-ul final până se stoarce tot sucul pe care.. sper că îl mai are în el. Desigur, poți face asta chiar la început, jocul nu te obligă să termini 100 de quest-uri, ești liber să încerci să omori boss-ul încă din primele 5 minute, unde primești un ending diferit, o similaritate foarte mare cu jocurile din seria „Far Cry”.
Totuși, dacă vrei să treci prin joc folosind „calea corectă”, poți face și asta, dar antagonistul îți va ține familia doar 30 de zile. Zilele trec făcând activități, dar nu toate activitățile îți vor lua din timp. De exemplu, pot să merg să ucid o haită de lupi sau să bat fantoma care mi-a omorât unchiul, dar nu pot distruge niște butoaie care se îndreaptă către regalitate, din simplul fapt că ar avea treabă cu o poveste.
Side quest-urile și quest-urile principale îți mănâncă din timp, o zi are 8 cadre de viață, iar unele misiuni îți pot lua câte 3 sau 4 cadre dintr-o singură bucată, lăsându-te cu doar jumătate din zi sau din noapte rămasă. E o mecanică destul de interesantă, având în vedere că poți termina jocul prin calea de bază doar cu 15 zile, nefacând și alte quest-uri.
Urșii sunt mai neînfricați ca vampirii, ciudat, nu?
Fiind un Open World RPG, îți dai seama că trebuie să fie și Fantasy.. sau Dark Fantasy, ca și în cazul de față. Fiind singura sau cea mai populară estetică pe care developerii de jocuri video o folosesc în titlurile lor „Blockbuster”. Nu precizez asta ca fiind ceva rău, iubesc orice înseamnă fantasy atât timp cât nu e gore sau porn. Doar că, uneori, aș fi vrut să am parte de mai multă ingeniozitate în genul respectiv.
Lăsând asta la o parte, Dawnwalker este un joc izbitor de chipeș, rulând în Unreal Engine 5, era de așteptat ca jocul să arate într-un mare hal, cu toate că nu este cel mai „next-gen” joc posibil, nu se ridică la standardele pe care Black Myth: Wukong ni le-a inserat în cap. Dar, estetica „românească” se potrivește de minune cu totul, inclusiv design-ul personajelor, al creaturilor și chiar al arhitecturii.
Bug-uri vizuale am întâlnit o tonă, nu doar de lumină, umbre, foliaj, dar cel mai mult m-a deranjat schimbarea bruscă de peisaj și încărcarea foarte grea a chunk-urilor când se schimbă de la o scenă la alta. Posibil să fie chestii minore, datorită motorului grafic, dar astea se pot rezolva cu un patch sau două.
Unreal Engine întâmpină probleme existențiale
Pot să dau credite majore când vine vorba de coloana sonoră a acestui titlu. Combat-ul a devenit agreabil sau chiar satisfăcător, datorită sunetelor mega satisfăcătoare ale combat-ului. Fiecare tăiș, parry, dodge, pas al lui Koen.. sau chiar sunetul când îi retezi capul unui inamic, fac experiența combat-ului de la nota 6, la nota 8, fără ca măcar să se chinuie.
Muzica este un alt factor foarte important într-un joc de genul, având în vedere că multă lume îl va compara foarte mult și cu jocul de la care s-au inspirat, și anume The Witcher 3, Rebel Wolves au fost nevoiți să ridice totul, inclusiv așteptările oamenilor când vine vorba de muzică. Și.. da, au reușit, au depășit foarte multe așteptări, iar muzica reușește să facă explorarea lumii mult mai ușoară și interesantă.
Koen of Rivia!
Avem woke, brutalități, diverse genuri, dar totuși, ăștia nu sunt niște factori pe care jocul ni le-a impus, ci niște factori care adaugă la diversitate și experiență, nu? Mă rog, glumesc când vine vorba de woke, pentru că nu este o recenzie de genul acela, în categoria asta vreau să vorbesc despre cât de bună și cât de multe ne-a promis povestea, din punctul de vedere al unei persoane care nu a știut absolut nimic decât scopul principal al protagonistului.
Ca și plot, simt că am mai văzut filmul ăsta de câteva ori, protagonistul trebuie să își salveze familia la timp de către „Vampiroiul Alpha”, dacă își dorește să mai trăiască. Ce e drăguț aici, este că tu poți să alegi dacă vrei să o salvezi sau dacă vrei să moară. Jocul are multiple ending-uri și alegeri care îți vor afecta relația cu fiecare personaj. Un RPG clasic Bethesda aș putea spune, sau un alt exemplu foarte bun, Baldur’s Gate 3.
În Dawnwalker, jucăm cu „Koen”, în sfârșit un personaj prestabilit cu o personalitate interesantă și niște replici umane.. sau mă rog, pe jumătate umane. Koen este cel mai mare fiu al familiei, iar de multe ori, cele mai mari traume și dureri cad pe el, dar nu se plânge.. sau, de fapt, cred că îl poți face să se plângă.
Iubesc faptul că îți poți manevra personajul exact cum vrei tu, poate să fie un personaj stoic, unul rău, unul bun la suflet sau un personaj care nu are nicio legătură cu lumea asta și vrea doar să scape de fiecare povară.
Faptul că jocul îți dă atât de multe alegeri nu îl face neapărat un joc cu o poveste bună, dar faptul că dialogul este atât de bine scris și unic, te face să-i dai mai multe șanse și să nu dai deloc skip la dialog. În momentul de față, cât timp scriu recenzia, nu am terminat nici măcar jumătate din content-ul pe care dezvoltatorii ni l-au pregătit, dar pot spune că am învățat o tonă de chestii, am învățat cum să tai un porc, cum să mint, cum să ucid lipitori uriașe.. ba chiar am învățat să am răbdare cu oamenii bătrâni, căci primesc mai multe decât am oferit.
Am nevoie de mai mult!
The Blood of Dawnwalker este un titlu perfect pentru fanii The Witcher, cât și pentru persoanele care n-au încercat nici măcar o dată un RPG cu lume deschisă de acest gen, unde fiecare alegere îți poate afecta povestea.
Plângerile pe care le am sunt doar plângeri ale sistemelor de combat sau bug-uri care îți pot strica experiența. Un alt factor care poate agrava situația pentru fiecare persoană este.. prețul. 70$ pentru un titlu de debut al unui studio este, destul de mult, chiar dacă oferă calitate.. dar chiar și atunci, recomand cu încredere acest joc persoanelor care se regăsesc în tot ce am scris în această recenzie.
Nota finală este de
– 8/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.
