Elon Musk (CEO, Tesla) si-a confirmat prezenta la ceremonia de incepere a lucrarilor de la fabrica Giga Berlin.
Giga Berlin (n.r. Gigafactory) este cea de a patra fabrica Tesla si va fi construita in Europa, mai exact in Germania, in apropierea orașului Berlin. Anuntat la finalul anului trecut, proiectul noului punct de lucru al companiei a ajuns deja la etapa inceperii lucrarilor de constructie. Iar conform traditiei, Elon Musk va fi prezent pentru ceremonia prin care se va da oficial startul acestor constructii.
Ministrul de Economii german, Jörg Steinbach, a solicitat prezenta CEO-ului Tesla la ceremonie, care este programata la finalul lunii martie. Data a fost dezvaluita intr-unul dintre interviurile sustinute de Steinbach pentru o agentie de presa din germania. Iar raspunsul lui Elon Musk a venit prompt, pe Twitter, printr-un singur cuvant: „Definitely„.
Pe langa invitatie, Steinbach a mai confirmat si faptul ca Tesla va primi aproximativ 280 de milioane euro ca finantare din partea statului Brandenburg. Finantare care vine ca stimulent pentru companie, avand in vedere beneficiile pe care construirea fabricii Giga Berlin le aduce statului german in privinta locurilor de munca si a dezvoltarii economiei locale.
Giga Berlin, o destinatie cu multe ocolisuri
Pana in prezent, planurile companiei americane au fost primite cu entuziasm de catre cetatenii din Brandenburg. Mai multe chestionare sustinute de presa berlineza (n.r. Märkische Allgemeine) arata ca 82% dintre rezidenti sustin construirea fabricii Giga Berlin, chiar daca un procent considerabil de 15% se opun. Cu toate acestea, drumul parcurs de Tesla in construirea acestei fabrici nu a fost unul usor si continua sa fie unul controversat.
In prezent, Giga Berlin si-a incheiat de cateva zile prima etapa din procesul de constructie (n.r. „Phase I„). Aceasta etapa a presupus pregatirea infrastructurii la fata locului si defrisarea padurii artificiale care se afla pe terenul pus la dispozitie companiei. Insa aceasta etapa a atras cateva proteste din partea unor asociatii pentru protectia mediului din zona, care au ridicat indeosebi doua probleme principale. Prima este legata de defrisarea acestei paduri, la care se mai adauga si prezenta in zona a unor specii protejate de pasari si lilieci. Protestatarii au sustinut ca acest lucru ar reprezenta un dezastru ecologic si au incercat sa impiedice avansul lucrarilor companiei. Cea de-a doua problema era legata de epuizarea surselor de apa locale, avand in vedere ca necesitatile fabricii erau estimate la cantitati extraordinar de mari. Insa aceasta din urma s-a dovedit a fi mai mult o speculatie, decat un argument bazat pe calcul factual.
Pentru orice problema, Tesla are un raspuns
Din fericire, Tesla a reusit sa rezolve intr-un final aceste probleme. Printre altele, compania s-a angajat sa replanteze un numar de 3 ori mai mare de copaci fata de cei care trebuiau sa fie taiati. Iar celelalte si-au gasit rezolutia prin colaborarea cu autoritatile locale si o abordare transparenta in explicarea fata de comunitatea locala a tuturor proceselor in desfasurare.
Obligata in urma cu o saptamana sa sisteze lucrarile, Tesla a reusit sa obtina printr-o decizie judecatoreasca permisiunea de a continua lucrarile de exploatare a lemnului si de organizarea a sitului de constructie. Si asta pentru ca se afla contra-timp, deoarece odata cu finalul lunii martie, orice taiere a padurilor din zona este sistata conform legii, datorita inceperii sezonului de imperechere unor specii de pasari din zona.
Astfel ca vestile despre stabilirea unei date concrete pentru ceremonia de incepere a lucrarilor sunt cat se poate de bune. Din pacate, atat ministrul german, cat si Elon Musk au lasat de inteles ca se asteapta la noi proteste pe parcursul urmatoarelor etape ale proiectului Giga Berlin.