Robinson Robinson

Robinson: The Journey – VR-ul este noul Open World

Robinson: The Journey a fost anunțat la E3 2015 de cei de la Crytek ca fiind unul dintre primele proiecte open-world VR pentru platforma PlayStation VR si PC.

La scurt timp după cele două demo-uri (Back to Dinosaur Island I și II), prezentate de studioul dezvoltator atat de jocuri cât și de engine grafic (ceea ce face dezvoltarea unui joc în VR foarte la îndemână), Robinson a prins viață relativ repede și a devenit  foarte popular printre cei care așteptau încă de anul trecut primul val de jocuri în VR.

Acest succes spontan nu pare a fi deloc întâmplător, deoarece din materialele publicate până acum, jocul pare a fi un vis devenit realitate pentru „exploratorii virtuali”.

Snapshot from the first Back to Dinosaur Island Demo
Snapshot from the first Back to Dinosaur Island Demo

Peisaje extinse, multă dinamică și…dinozauri!

Conform declarațiilor developerilor de la Crytek, jucătorii vor fi puși în rolul unui băiețel care este nevoit să aterizeze forțat pe o planetă necunoscută, unde trebuie să exploreze habitatul de joc interacționând direct cu lumea din jurul său.

Mai mult, dacă nu ai văzut încă demourile sau trailer-ul de prezentare, ceea ce trebuie să știi este că vei fi aruncat într-o junglă cu un orizont extins, urmărit sau urmărind dinozauri, explorând și descoperind din ce în ce mai multe detalii ale unei povești Sci-fi susținută de o grafică high definition.

Robinson: The Journey screenshot

Robinson: The Journey este, probabil, unul dintre cele mai așteptate jocuri de pe lista celor special proiectate pentru a incorpora noua tehnologie VR.

Primele recenzii din partea gamerilor care s-au întâlnit cu jocul la conferință au adus credite autenticității mediului, elementelor de lightning bine lucrate și experienței reale de joc. De atunci jocul a devenit subiect de discuție pe majoritatea forumurilor dedicate jocurilor VR, ceea ce arată interesul din ce în ce mai mare al gamerilor pentru el. Văzând reacția publicului, producătorul executiv Elijah Freeman a stabilit obiective înalte pentru acest joc:

„Vrem să oferim experiența din demo-uri, dar la un nivel mult mai mare. Asta înseamnă să facem ceva nu numai frumos din punct de vedere grafic, dar și cu o poveste captivantă care să rezoneze cu jucătorii și în afara granițelor virtuale.”

Dacă dinozaurii și experiența 360 oferită de VR nu te-au convins să acorzi o șansă jocului, poți să citești mai mult pe site-ul jocului, Robinson The Game.com sau să te convingi pe cont propriu urmărind trailer-ul.

Nouă ne place. Ție?

Lasă un răspuns