De la începutul anului 2016 iubitorii de gaming se pot bucura de Oculus Rift.
Cei de la Oculus au colaborat cu producătorii din topul componentelor si cel al sistemelor de PC pentru a produce o varietate de soft-uri compatibile cu Rift-ul. Acesta folosește un sistem optic personalizat de o calitate foarte ridicată, capabil să ofere un orizont foarte larg, detaliat și de asemenea o fidelitate vizuală uimitoare.
Pachetul Oculus Rift vine cu un headset VR insoțit de un sistem audio delicat dar și dispozitive de control ale experiențelor. Acestea fac conexiunea dintre lumea reală și cea virtuală cu ajutorul rezoluției de 1080×1200. Headset-ul vă va ajuta să ajungeti în mijlocul acțiunii trăind emoțiile din timpul jocului mult mai amplificate.
Oculus Rift a trecut prin aproximativ 5 prototipuri cu care s-au făcut demonstrații în public. Doar două dintre cele 5 prototipuri au fost scoase pe piață ca și kit de dezvoltare. Este vorba de DK1 apărut la sfârșitul anului 2012 și DK2 apărut in mijolcul anului 2014.
Rift-ul trebuie conectat la un computer ce rulează Microsoft Windows. Acest calculator ar trebui să fie echipat cu un GPU puternic, cel puțin echivalent cu NIVIDIA GTX 970 GeForce sau un AMD R9 290 si un CPU echivalent cu Intel i5-4590.
Pe partea de media Oculus include Oculus Cinema și pe langă multitudinea de jocuri în care puteți intra Rift-ul poate fi folosit și pentru a urmări clipuri video sau chiar filme, oferind utilizatorului senzația că urmărește conținutul respectiv pe un ecran de cinematograf.
Oculus consideră că aplicațiile sociale vor fi populare o perioada îndelungată de timp. Astfel compania nu a mai stat pe gânduri si a început să dezvolte un număr mare de aplicații sociale pentru Rift. În mai 2015 a fost lansat un beta public pentru DK2. Proprietarii au încercat să-și creeze propria platformă sociala, un loc ce le permite utilizatorilor să traiască într-un spațiu virtual unde pot comunica cu vocea și pot interacționa cu anumite obiecte din jurul lor.
În 2013 fondatorul Second Life, urmat de Linden Lab, lucrează la o nouă lume virtuală făcuta special pentru Rift, numită High Fidelity, ce va lega mai multe medii virtuale intre ele gazduite de utilizator, într-o lume virtuală.
Lista jocurilor pentru Oculus Rift:
- ADR1FT– Three One Zero
- DreadHalls – White Door Games
- Radial G – Tammeka Games
- Adventure Time – Turbo Button
- Elite Dangerous – Frontier Developments
- Rooms – HandMade Game
- AirMech – Command-Carbon Games
- Esper 2 – Coatsink
- Shufflepuck Cantina Deluxe VR – Agharta Studio
- Albino Lullaby – Ape Law
- EVE Valkyrie Founder’s Pack – CCP Games
- Smashing the Battle – One-Man Studios
- Audio Arena – Skydome Studios
- Fly to KUMA – COLOPL
- Vanishing of Ethan Carter – The Astonauts
- Project CARS – Slightly Mad Studios
- EVE Gunjack – CCP Games
- Vektron Revenge – Ludovic Texier
- Chronos – Gunfire Games
- HeroBound SC -Gunfire Games
- VR Tennis Online – COLOPL
- Darknet – E McNeil
- Keep Talking and Nobody Explodes – Steel Crate Games
- Pinball FC2VR – Zen Studios
- Dead Secret – Robot Invader
- Lucky’s Tale – Playful
- Blaze Rush – Targem Games
- Defense Grid 2 – Hidden Path Entertainment
- Omega Agent – Fireproof Games
- Windlands – Psytec Games Ltd
Multumesc Need4Games pentru lista jocurilor pentru Oculus Rift