Ultima actualizare la mai 31, 2026
Chiar dacă nu sunt un mare fan al regizorului faimos „John Carpenter”, asta nu mă oprește din a mă juca un joc în care el a avut un rol foarte mare, în SPECIAL dacă ne este livrat de către „Saber Interactive”.
„John Carpenter: Toxic Commando” este un titlu pe care l-am așteptat timp de o perioadă îndelungată, nu sunt un fan al jocurilor de tip zombie Co-op, dar respect dezvoltatorul suficient de mult încât să-i dau o încercare și să văd dacă îmi place.. În special după ce am avut „Warhammer 40K: Space Marine 2”, unul din jocurile mele favorite de tip Horde-Shooter.
Mulțumiri Focus Entertainment pentru distribuirea codului de recenzie!
Un proiect nou al unei legende
Toxic Commando poate fi numit „fiul bețiv și uitat de lume” al lui John Carpenter. Nu pentru că este prost, ci pentru că nu este la fel de apreciat ca și ceilalți fii și fiice ale lui. Asemănarea este izbitoare, premisa, direcția artistică, dar cel mai mult muzica, unde a avut cea mai mare implicare.
Într-adevăr, nu este un joc „buy-bait”, doar pentru că îl are pe faimosul John Carpenter în nume, problema lui este mai degrabă că nu are o identitate proprie și nu excelează în nici o categorie, ceea ce m-a făcut să stau puțin pe gânduri, dar mi-am adus aminte că nu este un joc AAA de 60-70$, chiar dacă părea că unul.
Un carnagiu proaspăt
Sunt un mare fan a tot ce au creat Saber când vine vorba de combat, shooting sau orice are legătură cu gameplay loop-ul. „World War Z”, „Warhammer 40K: Space Marine 2”, ba chiar și „Painkiller 2025”, mi-au arătat că, chiar dacă jocul este prost narativ sau din orice altă categorie, Saber se vor asigura ca măcar gameplay-ul să fie unul cu gust bun, fară prea multe adăugiri inutile care sunt plictistoare pe alocuri.
Atracția principală la acest joc este într-adevăr gunplay-ul, care la prima vedere, nu pare să fie ceva chiar extraordinar, totuși.. la a 2-a vedere, îți poți confirma singur că, chiar nu este ceva special. Unele animații, arme, ba chiar și greutatea armei cât timp trage + recoil-ul, s-au văzut în ochii mei ca și cele de pe Call of Duty Mobile, de la Activision. Din nou, nu spun că este rău, dar mă așteptam la ceva unic, având în vedere că se poate prevede a fi „Preset-ul de bază”.
Varietatea inamicilor și AI-ul lor nu este neapărat „deștept”, dar nici nu mă așteptam la așa ceva, ai o hoardă uriașă care te cheamă la ea.. sau invers, împreună cu 2-3 tipuri de creaturi mai unice, cum ar fi: Unul care are mai multă viață și trage cu proiectile de la distanță, o brută scoasă direct din „Left 4 Dead 2”, care nu te omoară, dar se joacă cu tine până nu mai ai suflare.. și niste inamici florali sub forma unor tentacule, care deseori, mai trag și cu ceva lasere. În mare parte, nu este ceva special sau unic.
Critica majoră pe care am avut-o în această categorie, a fost că, în tot jocul, cele 6 ore de campanie în care am nimicit zeci de mii de inamici, nu am întâmpinat nici un boss, cu excepția celui pe care l-au lăsat pentru final. Pot spune că măcar ăla a fost un concert Metallica, unde toți zombies intrau în tine ca într-un moshpit.
Nu stiu la ce s-au gândit cei de la Saber, dar față de Warhammer 40K: Space Marine 2, care este mai mult axat pe singleplayer, s-a observat că în acesta, focus-ul este foarte mare pe Live Service, ceea ce toate studio-urile de pe piață (cel puțin din Vest) încearcă să ni le bage pe gât. Toxic Commando nu este o experiență de poveste, în care intri pur și simplu să te distrezi cu prietenii, nu, nu.. ci jocul se bazează foarte mult pe grind și replayability, care nu este atât de grozav din ce am încercat.
Strângi currency, asta dacă nu vrei să îți golești portofelul de câteva sute de dolari, iți achiziționezi toate skin-urile și charm-urile preferate pentru clasă și arme, iar după rejoci aceleași nivele iar și iar, până ce la un moment dat faci nivel maxim pe toate armele din joc. Sincer să fiu, nu este un sistem pe care îl ador în jocurile de genul, având în vedere că nici comunitatea nu pare să facă o vâlvă pentru modding.
Nu cer mult, îmi place decența
Când vine vorba de grafică, fidelitate sau stil artistic, nu pot spune că acest joc cade chiar în ultima groapă din industrie. Având în vedere prețul de 40$, am primit exact ce am vrut, o varietate mare de inamici, cu o optimizare decentă și o fidelitate grafică last către current gen.. nimic care să te facă să rămâi cu gura căscată.
Cât despre stilul artistic, se vede la ochiul liber că John Carpenter a venit cu câte un sfat și aici, arta desenată din loading screen-uri, cât și design-ul principal al inamicilor, este ceva ce aș vedea într-un film din anii 80 către 90.
Din ce am încercat, cel puțin pe PS5 Pro, jocul are 2 preset-uri de grafică, unul axat pe fidelitate, unde te joci la 30FPS, și unul axat pe performanță, unde te joci la un 60FPS bâlbâit, dacă aș putea să îi spun așa. Având în vedere că în lobby, dar și când sunt mai mulți inamici, cadrele tind să scadă către 50, alteori 40, cred că depinde de cum se simte el.
Synthwave pe sintetic
Fără dar și poate, John Carpenter este un geniu când vine vorba de coloana sonoră a operelor sale de artă, „The Thing” , „Escape from New York” și „Prince of Darkness”, toate au avut o coloană sonoră incredibil de bună pentru vremea aniilor 80.
Toxic Commando nu este un străin când vine vorba de această categorie. Sunete armelor, creaturile, ba chiar și muzica, toate combinate ajung să livreze o experiență plăcută în care jucătorul nu își va da căștile jos de pe cap, nici măcar dacă trebuie să meargă la baie.
Totuși, s-a văzut clar că nu este total rafinat, și nu are rost să mint, în unele zone, ba chiar unele efecte sonore, au sunat destul de îngrozitor, cum nu ar fi trebuit să sune obiectele respective. Dar, ce-i drept, am primit mai mult decât mă așteptam de la acest titlu.
Merită să citesc dialogul?
Cât despre povestea din Toxic Commando, nu știu dacă aș putea să discut foarte multe cu voi despre această „capodoperă neînțeleasă”, unde nici măcar eu nu am înțeles-o pe deplin. Lașând glumele la o parte, premisa jocului este una foarte simpla, UCIDE, AJUTĂ-ȚI ECHIPA, PRIMEȘTE-ȚI BANII LA FINAL DE ZI.. ah, da, să nu uitam de: FII SALVATORUL UMANITĂȚII!
Este o poveste clasică, unde.. mai mulți oameni de știință încearcă să exploateze energia bazată în nucleul Pământului, dar ce să vezi, ceva merge prost, iar ei eliberează o entitate antică numită „Sludge God”, halal nume, așa-i? Desigur, această entitate vine la rândul ei cu alte zeci de mii de inamici care să îți facă felul dacă încerci să le rănești mama, ca orice copil ascultător de altfel.
Noi, adică „Toxic Commandos”, o echipă de 4 eroi cu un arsenal decent, dar cu niște glume teribile, suntem angajați de către acești savanți pentru a salva lumea și a scăpa de distrugere până la final de zi. Din descrierea formulată de către mine, cred că orice persoană ar putea deduce că acest joc are.. cel mai probabil, un final fericit, pe care îl vezi în orice film vechi.
La final de zi, pot spune că m-am distrat
Ce mai aventură, cu surprize plăcute, altele mai.. neplăcute, dar la final de zi, pot zice că am așteptat să ajung acasă pentru a mă juca cu prietenii acest titlu. Nu excelează în nimic, ba chiar se simte grăbit când vine vorba de unele categorii, dar pot zice că m-am distrat în campanie, cât și în Post-Game, cu toate că devenise repetitiv.
Recomand acest joc persoanelor care vor doar să distrugă hoarde de inamici, fără să bage în seamă prea mult obiectivele secundare sau povestea.
Nota finală este de
– 6.8/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.
