La inceput, se pare ca acesta va fi un joc remarcabil de scurt. Lucrurile incep cu tine, ca un miel ghemuit, care esti condus la moartea ta ca jertfa. Cu toate acestea, in zece minute, te-ai razbunat deja violent pe potentialii tai ucigasi si ti-ai jurat adorabila fidelitate fata de fiinta misterioasa care te-a intors in tara celor vii. Incepi un cult al tau; un cult in care toti membrii sunt creaturi super-dragute.
Este, la fel ca fotbalul, un joc de doua reprize. Prima jumatate implica cresterea, ingrijirea si, bineinteles, indoctrinarea cultului tau. Totusi, va trebui sa ai grija de elementele de baza inainte de a deveni prea ambitios. Micii tai culti adorabili au nevoie de mancare pentru a manca, locuri de dormit si unde sa faca caca, daca nu vor face oriunde au chef in domeniul pe care il dezvoltati. Ei bine, sunt animale, pana la urma.
A doua repriza se alimenteaza in prima repriza si este un exemplu excelent al modului in care fiecare aspect al jocului a fost tesut cu grija. Exista patru temnite, pe care trebuie sa le completezi atat pentru naratiune, cat si pentru intretinerea cultului tau. Aceasta parte a jocului este in esenta un roguelike, cu arme si camere randomizate si beneficii de deblocat. Lupta este solida, chiar daca uneori este putin usoara cand ti s-a dat o arma rapida, dar slaba. Dificultatea implicita este echilibrata, dar daca simtiti vreodata ca trebuie sa cresteti provocarea, dificultatea poate fi schimbata in orice moment.
Sistemul de nivele este genial. Ideea fundamentala este ca, cu cat cultul tau este mai mare si mai fericit, cu atat mai repede le poti recolta devotamentul (in primul rand tinand o predica o data pe zi), care functioneaza ca XP. Acest lucru, la randul sau, deblocheaza fie direct, fie indirect arme, avantaje si abilitati pentru temnite; si planuri pentru decoratiuni si cladiri functionale pentru cultul tau.
Cresterea si mentinerea loialitatii si a credintei tuturor este mai complexa decat v-ati astepta, dar nu ameninta niciodata sa fie coplesitoare. Poate fi si de-a dreptul distractiv. In momentul in care credinta generala a cultului meu a cazut pentru prima data la un nivel in care am primit primul meu eretic, predicand impotriva mea, eram pregatit cu modalitatea perfecta de a-i trata. In acest moment, imi indoctrinasem cultul pentru a sarbatori sacrificiul si in curand aveam sa-i convertesc la canibalism. De atunci, ori de cate ori a aparut un eretic, i-am „rasplatit” sacrificandu-i. Nu mai erau o problema, credinta cultului meu a primit un impuls si era ceva bun pentru cina. Toata lumea este fericita.
O parte a sistemului de progresie implica dezvoltarea doctrinei cultului tau. Desi aceasta este o alegere binara, este totusi o modalitate placuta de a decide cat de rezonabil sau rau doriti sa fiti in timp ce obtineti un nou avantaj in acest proces. De exemplu, am vrut sa ma asigur ca adeptii mei ii respecta pe cei in varsta, ceea ce duce la o crestere a credintei ori de cate ori un membru atinge o anumita varsta. Asta compenseaza mai mult chestia cu canibalismul, nu?
Baza ta de cult nu este singurul loc de explorat fara lupta. Exista si alte locatii (la fel de mici) de deblocat, care ofera misiuni secundare, resurse si lucruri de cumparat. Exista un joc de zaruri (Knucklebones) si un pescuit foarte simplu pentru a va distrage atentia. Este o lume mica, dar este si una care practic te roaga sa explorezi fiecare colt al ei.
Odata cu povestea terminata, temnitele se deschid cu adevarat, nu se mai incheie atunci ai terminat ceea ce era anterior camera bosului. Poti continua atata timp cat indraznesti, riscand sa pierzi o parte din ceea ce ai adunat daca mori. Desi, cat timp joci nu va fi neaparat alegerea ta. Exista un inamic pe care nu-l poti invinge niciodata si anume timpul.
Exista o presiune usoara, dar constanta asupra jocului, sub forma ciclului zi/noapte. Fie ca te afli la asezarea ta, intr-una dintre celelalte locatii pe care le descoperi incet sau in mijlocul unei aventuri intr-o temnita, timpul trece incet. Asta inseamna ca cultistiilor le este foame incet, fac caca undeva sau posibil se imbolnavesc sau chiar mor. Asta, la randul sau, inseamna ca loialitatea cultului tau va incepe sa scada, ceea ce necesita multa munca pentru a indrepta lucrurile.
Nu este dificil sa eviti o situatie in care cultul tau se intoarce impotriva ta si te lupti dintr-o data sa recoltezi devotament, dar pentru a fi la curent cu lucrurile, trebuie sa pastrezi un echilibru bun intre intretinerea asezarii si aventurile in temnita.
Cu toate acestea, Cult of the Lamb este inteligent, este minunat proiectat, iar scenariul este clar si amuzant. Atmosfera este grozava, ajutata in mare masura de arta care ti se indrageste imediat. Apropo de asta, a-i face pe toti adeptii tai niste creaturi adorabile a fost o alegere inteligenta. Intentionat sau altfel, face spalarea creierului si moravurile tulburi mai degraba amuzante decat tulburatoare.
Ocazional, m-am trezit sa ma gandesc „eh, asta chiar este ca un cult”, cum ar fi momentul in care jocul m-a informat cu bucurie ca ma pot casatori cu multi dintre adeptii mei. Totusi, nu va lasati pacaliti sa credeti ca acest joc nu este grozav.
