Ultima actualizare la octombrie 21, 2025
Am primit șoc după joc în de-a lungul acestui an, încă din Ianuarie. Fiind un fan înrăit al seriei Ninja Gaiden, entuziasmul pe care l-am avut când „Ninja Gaiden: Ragebound”, „Ninja Gaiden 2 Black” ȘII.. „Ninja Gaiden 4” au fost anunțate a fost vizibil în fiecare sclipitură din ochi. Pot zice că a fost o oportunitate foarte rară să îmi văd franciza preferată cu o revenire atât de spectaculoasă la 11 ani după ultimul titlu lansat (Ninja Gaiden Z Yaiba).
Părerile fanilor au fost împărțite încă de la îndepărtarea lui Tomonobu Itagaki de la Team Ninja, geniul care a reușit să readucă seria la viață în 2004/2005 în format 3D cu Ninja Gaiden/Black. Dar.. personal, titlul meu favorit și pe care îl consider cel mai întreg este cel de-al doilea joc, „Ninja Gaiden 2/Sigma”, care este asemănător dar și foarte diferit de steluța din vârful bradului despre care voi vorbi în această recenzie.
Colaborarea dintre Team Ninja și Platinum Games este ceva la care nu m-am așteptat
Tind să cred că investiția și parteneriatul lui XBOX Game Studios și Koei Tecmo a fost unul dintre cele mai neașteptate momente pe care le-am întâmpinat în ultimii ani, nu că ar fi fost ceva imposibil, până la urmă, Ninja Gaiden a fost și va rămâne o franciză cunoscută mai mult pentru XBOX, față de alte console. Pe lângă că XBOX a susținut proiectul în totalitate cu investițiile în dezvoltare și marketing, acest titlu fabulos a fost făcut și de către Platinum Games, pe lângă Team Ninja.
Este de necrezut că două dintre cele mai bune studio-uri când vine vorba de combat, s-au unit pentru a ne livra o experiență de neuitat într-o generație fară prea multe speranțe. Am rămas uluit de cât de bine arată jocul, mai ales în primele ore pe care le-am jucat. Grafica și detaliile rămân o categorie extraordinar de importantă pentru un titlu de genul, dar, după cum se aștepta toată lumea, gameplay-ul și combat-ul rămân cireașa de pe tort.
Gameplay mai complex și brutal ca niciodată
Vă pot spune cu certitudine un singur lucru, Ninja Gaiden 4 este unul dintre cele mai complexe jocuri Hack and Slash pe care le-am întâlnit până acum. Este apogeul întregii serii când vine vorba de complexitatea combo-urilor sau „apăsatul pe butoane aleatoriu”. Totuși, aș vrea să încep cu trunchiul gameplay-ului sau mai bine zis, „Level Design-ul”. Fiind un trend în a face zone deschise în jocurile de tip Hack and Slash din această generație, Ninja Gaiden 4 a fost afectat și el de această molimă, totuși, nu este un lucru rău.
Jocurile de acest tip din anii 2000 pe care cu toții le îndrăgeam, au devenit cam învechite, iar God of War 2018 a avut un efect inimaginabil de mare în industria gaming cu un level design simplu, dar care părea să funcționeze cel mai bine. Zonele deschise și pasajele secundare sunt un punct forte în Ninja Gaiden 4, unde dacă nu te grăbești să termini povestea principală, iți poți consuma lejer 10-15 ore făcând „Purgatory Missions” sau obține obiecte ascunse care iți vor ușura experiența.
„Totuși, și-a pus Platinum Games pata pe acest titlu, probabil nu mai este dificil deloc..” , păi.. cu toate că stilul acestei fuziuni dintre Platinum Games și Team Ninja ne-a livrat o tonă de schimbări, bune și rele, jocul încă a rămas foarte dificil, cum ne-am obișnuit cu toții încă de la primul titlu Ninja Gaiden. Îmi este foarte greu să îl compar ca și dificultate, pentru această recenzie, l-am jucat pe dificultatea standard, și anume „Normal”, unde am avut câteva înfrângeri la fiecare boss, dar tot mi-a luat doar puțin peste 10 ore să îmi dovedesc playtrough-ul.
Nu pot spune același lucru despre ultima dificultate, „Master Ninja”, unde o mulțime de inamici mai puternici au avut nevoie de o singură lovitură pentru a îmi scade HP-ul la nivel de „nul”.. Ca să răspund întrebării.. da, este absurd de greu. Presupun că majoritatea persoanelor de citesc această recenzie s-au obișnuit cu faimosul protagonist al seriei Ninja Gaiden, și anume „Ryu Hayabusa”, un personaj unic și unul dintre cele mai faimoase personaje principale din genul Hack and Slash. Schimbarea majoră pe care am avut-o în Ninja Gaiden 4, a fost detronarea lui Ryu ca și personaj principal, dandu-i rolul unui tânăr Ninja dintr-un clan separat, care este pe cale să ajungă un Maestru Ninja.
Odată cu schimbarea de înfățișare, tind să anunț că și gameplay-ul a fost schimbat enorm, făcându-l mult mai rapid și ușor de controlat, dar în același timp, adăugând în sfârșit opțiunea de „Lock in” pe inamici, ceva ce a fost sugerat de foarte mult timp într-un joc Ninja Gaiden, doar că fiind ceva fără prea multă popularitate atunci, dezvoltatorii nu au făcut-o o prioritate.. Mulțumim jocurilor de tip Souls pentru popularizarea opțiunii de „lock in”! Tânărul Ninja, și anume „Yakumo” este strict operațiunea „Platinum_Games_”, unde și-au împărtășit talentul adunat de-a lungul jocurilor pe care le-au lansat în generațiile trecute, Nier: Automata și întreaga serie Bayonetta fiind cele mai de preț. Față de Ryu, Yakumo are 5 arme în total, fiecare cu un moveset diferit și o viteză care a depășit limita percepției.
Pot să recunosc, am iubit fiecare clipă pe care am petrecut-o jucându-mă cu Yakumo, categoric are cel mai expresiv și libertin gameplay pe care l-am avut în ultimii ani. O altă schimbare care m-a luat prin surprindere când am testat jocul pentru prima dată, a fost modul în care deblochezi abilități noi. Într-un fel sau altul, ai 2 magazine, la fiecare magazin folosești câte un currency diferit, magazinul normal, similar cu „Muramasa Shop” din jocurile precedente, unde îți poți cumpăra abilități generale și obiecte folosite pentru HP și Blood Gauge.
Celălalt magazin este folosit doar pentru abilitățile fiecărei arme. De asemenea, jocul nu are nici un fel de armă Ranged, doar shurikens. Am menționat mai devreme „Blood Gauge”, pe scurt, este o mecanică nouă adăugată strict pentru Yakumo, unde își folosește sângele propriu pentru a sparge garda inamicilor. Pe lângă asta, fiecare armă pe care o deblochezi de-a lungul jocului (cu excepția ultimii arme) are o formă secundară în Blood Gauge sau „Raven Form”. Când vine vorba de bossi, jocul a livrat calitate, dar nu și cantitate. Lucrul pe care l-am detestat cel mai mult în acest criteriu, a fost că, în capitolele cu Ryu, nu am avut nici un boss unic, ci am făcut „backtrack” la fiecare boss pe care l-am doborât deja cu Yakumo.. pe lângă că le cunoșteam mișcările, cu moveset-ul incredibil de puternic al lui Ryu, nici măcar nu m-am strofocat să decimez capitolele.
Stilul artistic rămâne spectaculos
Cât despre grafică, menționez că este cel mai arătos joc făcut de către Team Ninja creat vreodată. Fidelitatea este cu un nivel mai sus față de ce ne-au mai livrat în ultimii ani. Totuși, nu este nimic ireal sau „Top Notch” în industrie, dar pentru un titlu publicat de către Koei Tecmo, este absolut uluitor.
Rulează pe motorul grafic intern al celor de la Platinum Games, care are un accent pe claritate în mișcare. O fidelitate grafică înaltă este adeseori combinată cu un Art Design spectaculos, iar în acest caz, arta ne este livrată de către Tomoko Nishii de la Platinum Games. Detaliul și pata pe care departamentul de artă l-a pus în joc și l-am putut remarca îndată a fost design-ul personajelor noi. Ryu și Ayane au avut un design similar, probabil nu au vrut să se atingă prea mult de materialul sursă.
Totuși, accentul a fost evidențiat pe un stil ANIME, unde personajul principal mi-a adus aminte de „Ken Kaneki” din „Tokyo Ghoul”. Nici acum nu m-am putut obișnui cu acest tip de design al personajelor, cel puțin în seria asta, unde este o schimbare drastică. În rest, mediul înconjurător, arhitectura și efectele speciale de ploaie și furtună au fost de nota 10. Platinum Games s-au asigurat că movement-ul este foarte important în acest joc și s-au decis să implementeze cât mai multe mecanici noi.. de la grappling hook, la wingsuit până la ziplines, adăugate pentru a face o experiență cât mai imersivă, și ce pot să zic.. chiar au reușit să aducă ceva inovator.
Am rămas uimit de claritatea audio
Am ajuns la o parte în care nu aș putea să discut foarte mult, având în vedere că Ninja Gaiden nu a avut niciodată un soundtrack pe care să-l ai întipărit în minte, dar era la obiect în cele mai multe cazuri. În Ninja Gaiden 4, dat fiind schimbarea de estetică de la „Japonia Mistică” la „Cyberpunk Shinobi”, era clar că, compozitorul va avea un alt stil de muzică.
Îl pot descrie ca și un Electro-Punk care este suficient de ritmat încât să te facă să dai din cap în timp ce îi faci „Izuna Drop” unui inamic. Și când vine vorba de sunet, este pachetul complet pentru satisfacerea audio a persoanelor ce iubesc luptele corp la corp sau efectele audio de mânuirea săbii. Pe lângă asta, sunetele ambientale sunt extravagante, cu un accent pe claritate uriaș, unde trenurile și ecourile sunt integrate perfect în mixul audio.
Dezamăgire maximă pe partea de poveste
Povestea din Ninja Gaiden 4 nu este deloc ceva care să te uluiască, dar este pentru o audiență specifică.. și anume, adolescenții fară prea multă experiență în povești bune. Cu părere de rău, am simțit că unele momente din acest joc au fost pur și simplu pentru „Fan-Service”, în special apariția lui Ayane în secvențele apropiate de final, cât și dezvoltarea personajului nostru favorit, Ryu Hayabusa.
Pare că jocul vrea să uite tot ce s-a întâmplat în Ninja Gaiden 3, cu toate că îi poarta același nume și este un sequel întreg. Am înțeles în întregime că prioritatea jocului a fost Yakumo, dar dezvoltarea lui, apariția lui și momentele lui bune în joc, sunt egale cu 0. Yakumo este un personaj îngâmfat, sau mai degrabă un „loner”, care acționează pe cont propriu și care are un ego de mărimea unei nave de croazieră.
Plot-ul principal a fost destul de leneș, Yakumo dorește să purifice „Dragonul întunecat” pentru clanul său, pentru a face asta, trebuie să ucidă persoana care l-a sumonat pe acest dragon pentru prima dată.. și anume, „Seori”, un alt personaj foarte important pentru poveste, care are o personalitate nulă.
Seori este fix opusul lui Yakumo când vine vorba de personalitate, mereu cu zâmbetul pe buze și drăguță cu toată lumea, în special cu Yakumo. Fiind o intrigă foarte simplă, fară prea multe întorsături de situație sau dezvoltare pe personaje, nu am avut foarte mult interes în poveste după ce am trecut de jumătatea jocului și am observat cum stă lucrurile. Seria Ninja Gaiden nu a avut niciodată povești uimitoare ca și God of War sau The Witcher, dar personajele erau potrivite și chiar plăcute în majoritatea titlurilor, față de acest titlu unde dialogul este absolut cumplit.
Un joc de acțiune foarte bun, cu mici probleme pentru seria Ninja Gaiden
Cu toate că povestea nu este atât de grozavă, ba chiar devine stânjenitoare pe alocuri, simt că Platinum Games și Team Ninja au făcut o treabă extraordinară în a ne livra un nou Ninja Gaiden în acest an. Va rămâne cu siguranță unul dintre cele mai bune jocuri de acțiune pe care le vom avea generația asta.. și cred cu tărie că este „Best Action Game” pe acest an. (Am încredere în tine, dragă Geoff). Sper doar ca povestea să aibă puțin sens în următorul DLC pe care dezvoltatorii îl vor livra la începutul anului 2026. De asemenea, niște arme noi pe Ryu, mulțumesc.
Nota finală este de
– 9.5/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.
