Si anul acesta, la fel ca anul trecut, Sony si-a pus amprenta asupra evenimentului E3 2016 Conferinta Sony
Dupa evenimentul E3 2016 Conferinta Sony, al, a platformei PlayStation 4, putem spune ca aceasta a fost, de departe una dintre cele mai bune prezentari de la E3 2016 si asta pentru ca Sony a oferit publicului exact ceea ce acesta astepta: o conferinta de presa despre jocuri, cu foarte mult continut media de tip gameplay sau trailer, in care s-a pus accentul pe jucatori si gaming, nu pe noutatiile din zona hardware.
Astfel, experienta conferintei Sony a fost una fantastica, de la primul minut si pana la ultimul.
Deschizand cu anuntul unui nou joc din franciza foarte populara God of War si apoi continuand cu peste 15 alte anunturi legate de titluri importante ca Resident Evil, Star Wars : Battlefront sau Call of Duty sau jocuri indie mai putin anticipate (unde numim Death Stranding de la Hideo Kojima), Sony isi incheie prezentarea de la E3 facand ceea ce toate companiile din lumea gamingului ar trebui sa faca: sa ofere gamerilor din toata lumea noi motive ca sa viseze la jocurile sezonului acesta, si, fara indoiala, ca să-si puna banii deoparte pentru lunile ce vor urma.
Tot pentru gameri facem si noi un rezumat al tuturor anunturilor din conferinta Sony de la E3. Iata despre ce s-a vorbit:
God of War revitalizat
Sony a deschis ceremonia cu un video de peste 5 minute de gameplay al joc ului nou din seria God of War, care poarta acelasi nume cu franciza.
Barbos ca niciodata, Kratos este readus la viata de cei de la Sony Santa Monica si pare mai neindurator ca niciodata. Coloana sonora este semnata de Bear McCreary, cunoscut pentru soundtrackul Battlestar Galactica, Walking Dead si altele. Cu toate ca nu se stie daca acest joc este un remake sau o continuare directa a seriei, demo-ul il surprinde pe Kratos aratandu-i fiului sau cum sa vaneze, o lupta cu un dragon si aparitia unui trol urias, deci indeajuns de multe motive pentru ca noi sa ne entuziasmam.
Days Gone – lumea de după lume
Jocul pentru PS4 de actiune open-world, Days Gone, ne duce in marele si frumosul desert din Pacific Northwest , la doi ani dupa ce o epidemie globală a ucis aproape toti oamenii si a transformat milioane in asa-numitii Freakers, creaturi rapide, puternice, cu mintea distrusa de instinctele animalice.
Protagonistul, Deacon St. John, vanator de recompense si Drifter, se lupta sa traiasca in acesta lume apocaliptica ce ii pune la incercare abilitatiile fizice si puterea mintala. In acesta lume se duce o cursa pentru supravietuire, dar trailer-ul ne lasa sa vedem ca jocul este mai mult de atat.
The Last Guardian apare toamna asta
Anuntat pentru 25 octombrie, The Last Guardian revine in atentia publicului, care il astepta inca de la E3-ul din 2009, cand a fost initial dezvaluit, ceea ce face ca aceasta data de lansare sa nu fie neaparat ultima.
Jocul prezinta relatia dintre un baiat si dragonul sau, ceea ce il face din foarte multe puclncte de vedere sa semene cu lumea mitica a jocului Legend of Zelda. Cu o grafica cartoonish si un fond muzical potrivit, poate fi un succes real, insa ne punem totusi intrebarea daca va aparea sau nu anul acesta.
Open-world extins = Horizon:Zero Dawn
Daca despre Horizon:Zero Dawn am mai apucat sa aflam cate ceva, dezvoltatorii de la Aloy au adus un nou demo pe scena conferintei celor de la Sony in care putem sa aruncam o privire asupra dialogului din joc si animalelor robotizate care pot fi calarite! Dupa ce vezi snap-shotul de la E3 arunca un ochi si peste articolul nostru despre Horizon aici.
Detroit: Become Human – povestea o faci tu
Anul trecut cei de la Quantic Dream’s, in cadrul conferintei Sony Paris Games Week, au surprins publicul cu prezentarea primului lor joc Detroit: Become Human, astfel ca anul acesta la E3 2016, Sony a venit cu un trailer nou si intens al jocului.
Cu toate că jocul isi concentrează atentia asupra personajului Kara, un android care devine constient de propria existenta care vrea sa devina liber, trailer-ul de anul acesta il prezinta pe androidul Connor. Acesta investigheaza un caz de crima, dar ajunge sa se confrunte cu Daniel, un alt android ce tine ostatica o fetita. Viata fetei depinde de deciziile jucatorului, acesta avand mai multe posibilități de a „sfarsi” acest eveniment.
Resident Evil VII: Biohazard – infiorator, intunecat, diferit
Imediat dupa Detroit, Shawn Layden urca pe scena si prezinta o lista intreaga de jocuri pentru PS VR, printre care si cel de-al 7-lea joc din seria Resident Evil numit Biohazard.
Biohazard va sosi pe PS4, Xbox One și PC şi va fi compatibil cu PlayStation VR, chiar dacă nu vei avea neapărat nevoie de o cască pentru el. Este asteptat prin preajma lui 24 ianuarie 2017, insa un demo este deja disponibil pentru membrii PlayStation Plus.
Aflam cand si cum va aparea PlayStation VR
Daca Resident Evil a venit ca o surpriza pentru public, atunci anuntul platformei PlayStation VR de imediat dupa a venit ca ceva natural si anticipat. Aflam deci ca PS VR va fi disponibil din 13 octombrie pentru pretul cumva fix de 399$/399€. Pe langa aceste informatii, cei de la Sony au dezvaluit si o lista de 50 de jocuri care vor avea capacitatea de a rula in VR, ceea ce arata superioritatea consolei PlayStation in fata celorlalte console de pe piata.
Farpoint – first-shooter in VR
Bineinteles ca nu putea sa lipseasca din lista de jocuri care ruleaza in VR si first-shooter-ul celor de la Impulse Gear, echipa unor dezvoltatori independenti de jocuri.
Demonstratia a început cu un barbat si o femeie care exploreaza o planeta „inexistenta pe harta stelelor„. Desigur, problemele nu intarzie sa apara si vedem si cateva secvente de tragere cu arme in VR.
Star Wars:Battlefront patrunde si el in lumea VR
Dupa teaser-ul aratat in cadrul conferintei EA, iata ca Sony confirma ca Star Wars Battlefront in VR va fi o misiune cu X-Wing, dezvoltata de cei de la Criterion Games, pe care ii stim deja dupa jocul Burnout. Misiunea X-Wing va fi gratuita pentru toti cei care detin Star Wars Battlefront pe PS4, dar nu a fost anuntata si data de lansare pentru aceasta.
BATMAN!
Batman Arkham revine, conform celor de la Sony si Rocksteady, in octombrie, odata cu noua platforma PS VR. Aceasta veste este una grozava pentru fanii seriei care vor putea explora asa cum nu au mai facut-o pana acum locuri precum Wayne Manor sau Batcave. Poti sa simti entuziasmul in aer sau in degete, mai ales dupa ce vezi un trailer plin de crima si mister.
Jocurile oldies contraataca – Crash Bandicoot
Crash a fost si va fi probabil una dintre mascotele platformei PlayStation. Trei dintre jocurile seriei, Crash Bandicoot, Crash Bandicoot 2: Cortex Strikes Back și Crash Bandicoot: Warped vor avea parte de versiuni remastered pentru PlayStation 4. Noua față a seriei va putea fi văzută pe PS4, însă nu s-a oferit și o dată de lansare.
De asemenea, Crash soseste exclusiv ca personaj în versiunea de PlayStation 4 a lui Skylanders: Imaginators, pe 13 octombrie în Australia și Noua Zeelandă, 14 octombrie în Regatul Unit și 16 octombrie în SUA.
Final Fantasy XV
Final Fantasy XV urmează sa fie lansat pe Xbox One si PS4 la 30 septembrie, anul acesta si este si el trecut pe lista jocurilor cu capacitate VR. Cu toate ca am vazut un sneak-peek si in conferinta EA cu o lupta versus boss, trailerul din cadrul conferintei Sony arata jocul din perspectiva first-person VR a lui Prompto.
Call of Duty: Infinite Warfare
Infinity Ward a prezentat primul demo pentru jocul Call of Duty: Infinite Warfare, care va fi lansat pe 4 noiembrie 2016 pentru PC, PlayStation 4 si Xbox One.
Jocul isi plaseaza actiunea în spatiul cosmic, intr-un viitor indepartat unde se duce o continua lupta intre bine si rău.
In trailer, sau cele sapte minute de intensitate maxima, este prezentata o experienta complet diferita pentru jucatori a noului Call of Duty.
Actiunea nu se oprește aici. Call of Duty: Modern Warfare Remastered, un alt joc plin de adrenalină, poate fi achiziționat odată cu Call of Duty: Infinite Warfare.
Ce au in comun Lego, Star Wars: The Force Awakens si VR?
Aparent multe deoarece Sony a anunțat că un demo pentru LEGO Star Wars: The Force Awakens este disponibil acum și că noul joc urmează să fie lansat la 28 iunie. Demo-ul e disponibil pe pagina sa din magazinul PlayStation.
Hideo Kojima si Death Stranding = foarte multe necunoscute
Stim…cumva…care este noul joc al celor de la Kojima Productions. Se numeste Death Stranding iar rolul protagonistul este interpretat de Norman Reedus, actorul din The Walking Dead care urma să joace un rol în Silent Hills (proiect anulat între timp). Cu toate acestea nu au fost oferite detalii despre vreo dată de lansare sau platformele de joc, insa trailerul este indeajuns de misterios incat sa ne gadile curiozitatea.
https://youtu.be/hI8goBqqRTo
Spider-Man este din nou in centrul atentiei
Multi dintre noi probabil ca am uitat deja seria de jocuri Spider-Man si asta nu neaparat pentru ca au fost niste jocuri nereusite, ci mai degrabă pentru ca nu si-au atins niciodata adevaratul lor potential. Acest lucru este pe cale sa se schimbe cu urmatorul joc al celor de la Insomniac Games care poarta numele simplu: Spider-Man.
Anuntat exclusiv la conferinta Sony din cadrul E3, noul Spider-Man promite sa fie o reimprospatare a povestii foarte populare in lumea super eroilor.
La E3 2016 Conferinta Sony ia sfarsit
Sony este in prezent un titan. Conferinta s-a dovedit pe gustul tuturor gamerilor si a adus, fara indoiala, o multime de noutati in lumea repede schimbatoare a jocurilor video. Vom vedea cate dintre acestea vor vedea si lumina zilei, insa pana atunci asteptam cu nerabdare aparitia platformei PlayStation VR din toamna, si odata cu ea, a unei generatii “pretty darn awesome” de jocuri video pentru ecosistemul PS.
Sunt 230 producători de jocuri pentru platformei PlayStation VR, abia aştept!