dragonsword awakening need4games dragonsword awakening need4games

DragonSword: Awakening – Recenzie

Ultima actualizare la august 11, 2026

Am avut ocazia să testez unul dintre cele mai surprinzătoare titluri din acest an, care m-a luat complet nepregătit. „Dragonsword Awakening” este ultimul titlu lansat de către „Hound 13” și primul lor titlu cu adevărat „serios”.

Fiind în dezvoltare de câțiva ani, tind să cred că acest joc a fost făcut pentru a arăta lumii potențialul pe care acești dezvoltatori îl au, cât și să fondeze următorul lor joc, și anume Project M.

Am mai avut gacha-uri, nu?

Pot spune din prima că nu am avut așteptări uriașe pentru acest joc, mi-a stat ceva timp pe radar, dar interesul a început să îmi scadă treptat când au anunțat că jocul va fi un Free-to-Play cu sistem Gacha, ceva ce personal urăsc în majoritatea jocurilor.

O consider o hoție cinstită, jocul te obligă indirect să plătești.. sau mă rog, să bagi sutele de dolari în microtranzacții, doar ca să poți ajunge la zi cu content-ul pe care ți-l oferă jocul în fiecare update.

dragonsword awakening gameplay

Deschis la culoare, închis la stil artistic

Cu toate că în paragraful de mai sus m-am plâns de ideologia pe care a mers original acest joc, trăiesc în momentul de față să vă spun că au schimbat totul în ultima clipă. Dezvoltatorii de la Hound 13 s-au decis ca mai degrabă să îl facă un joc premium, și anume cu un preț normal pentru content-ul pe care îl oferă și să excludă orice tip de microtranzacție care include un sistem de gacha. Felicit studio-ul pentru asta! Cât despre gameplay în sine..

îl putem considera un joc de la „Mihoyo”, cel mai apropiat fiind „Genshin Impact”, unde estetica, dar și unele mecanici sunt unu la unu. Combat-ul și sistemul de elemente, cât și unele puzzle-uri pe care le găsești în lumea deschisă, sunt ceva mai complexe și bine structurate față de ce ne-a fost oferit în Hoyoverse.

dragonsword awakening sound

Content masiv pe pâine

Cât despre grafică, jocul categoric nu este demn de current gen, poate nici de last gen. Fidelitatea este categoric scăzută, bănuiesc că au ales asta pentru varianta de mobil, cât să ruleze mai bine. Lăsând asta la o parte, cu toții știm că fidelitatea grafică nu contează aproape deloc când ai un stil artistic bun, iar Dragonsword ne-a livrat puțin și aici.

Nu pot spune că mă dau un vânt după acest stil artistic, nici că e unul foarte urât, dar se simte învechit. Am avut zeci de jocuri cu o estetică similară, iar personajele nu au un design chiar atât de interesant.. L-am simțit precum un „The Seven Deadly Sins: Origin” la bază.

dragonsword awakening name

Dragon’s Dogma într-un univers paralel

Ce pot spune, la categoria de sunet, jocul face bine pentru cât costă, vorba aia.. cât plătești, atât primești! Nu mă plâng, jocul fiind tratat ca și un MMO-lite, o muzică pe fundal nu strică absolut deloc. Pot spune doar că actorii de voce și-au făcut treaba, cel puțin în limba coreeană.

dragonsword awakening free to play

Unreal Engine 5 poate arăta mai rău de atât?

Cu un combat bunicel, o lume grozavă de explorat, dar un opus al unui festin vizual, Dragonsword Awakening pare să fie genul de joc pe care să-l joci doar dacă ești un fan al genului respectiv, categoric exclus persoanelor ce nu au jucat un titlu similar vreodată.

Nu am intrat cu așteptări mari, dar pot spune că m-am distrat în cele 10-12 ore de bătut dragoni și cules ierburi. Recomand acest joc la prețul pe care îl are acum, dacă dorești zeci sau chiar sute de ore de content fără să trebuiască să îți pui foarte mult creierul la contribuție.

dragonsword awakening mihoyo

Nota finală este de
7/10 –

Lasă un răspuns