Ultima actualizare la octombrie 29, 2026
Între momentul în care vei putea descărca GTA 6 și cel în care îl vei putea juca efectiv vor fi exact șapte zile. Iar dacă ai consola plină ochi, cam acum e momentul să faci curățenie.
Potrivit contului PlayStation Game Size de pe X, care urmărește dimensiunile jocurilor înainte de lansare, Grand Theft Auto VI va ocupa 210 GB pe PlayStation 5. Rockstar nu a confirmat încă cifra, dar contul are un istoric destul de bun la capitolul ăsta.

Descărcarea în avans pornește pe 12 noiembrie
GTA 6 se lansează pe 19 noiembrie 2026 pe PS5 și Xbox Series X|S. Descărcarea în avans (preload) se deschide cu o săptămână înainte, pe 12 noiembrie, pentru cei care au precomandat jocul.
Ora indicată este miezul nopții, însă încă nu e clar după ce fus orar. Pe scurt, ai o săptămână la dispoziție să tragi fișierele pe consolă, iar în ziua lansării jocul doar se deblochează.
Rockstar a precizat și că ediția fizică va ajunge în magazine tot pe 12 noiembrie, tocmai ca jucătorii să poată descărca jocul din timp.
210 GB, aproape dublu față de GTA 5
Pentru comparație, GTA 5 ocupă în jur de 95 până la 100 GB pe PS5, iar versiunea Enhanced de pe PC cere 105 GB liberi. Practic, GTA 6 se apropie de dublul predecesorului.
Pentru Xbox Series X|S nu a apărut deocamdată nicio cifră, dar e de așteptat să fie apropiată de cea de pe PS5.
Mai e un detaliu important: 210 GB este dimensiunea descărcării. Un patch de day one e aproape o tradiție la jocurile de calibrul ăsta, așa că e mai sigur să îți lași cel puțin 250 GB liberi.
Cât spațiu îți rămâne pe consolă
Un PS5 de lansare are 825 GB pe cutie, dar în realitate rămân cam 667 GB pentru jocuri. GTA 6 ar înghiți singur aproape o treime din ei.
Pe Xbox Series S lucrurile sunt și mai strânse. Din cei 512 GB, utilizabili sunt în jur de 364 GB, deci GTA 6 ar ocupa peste jumătate din spațiul disponibil.
Cât durează să descarci 210 GB
Depinde mult de conexiune. Iată estimările teoretice, în condiții ideale:
| Viteză internet | Timp estimat |
|---|---|
| 1 Gbps | aproximativ 28 de minute |
| 500 Mbps | aproximativ 56 de minute |
| 100 Mbps | aproximativ 4 ore și 40 de minute |
| 50 Mbps | aproximativ 9 ore și 20 de minute |
| 20 Mbps | aproximativ 23 de ore |
În realitate, serverele vor fi asaltate de milioane de jucători în aceleași zile, așa că vitezele pot scădea simțitor. Cu cât pornești descărcarea mai devreme, cu atât mai bine.
Fără disc nici în cutie
Un lucru pe care mulți îl uită: ediția fizică a GTA 6 nu conține disc. În cutie găsești doar un cod de descărcare, așa că și cei care cumpără jocul din magazin vor trebui să descarce toți cei 210 GB.
Ca preț, ediția standard costă 79,99 dolari, iar Ultimate Edition ajunge la 99,99 dolari.

Ce poți face de pe acum
- Verifică cât spațiu liber ai în setările consolei.
- Șterge jocurile pe care nu le mai joci, dar asigură-te înainte că salvările sunt sincronizate în cloud.
- Dacă tot vrei mai mult spațiu, un SSD M.2 suplimentar pentru PS5 sau un card de extensie pentru Xbox Series rezolvă problema pe termen lung.
- Lasă consola în modul de repaus cu descărcările active, ca să tragă jocul peste noapte.
- Dacă iei ediția fizică, introdu codul imediat ce ajunge la tine, ca să poți descărca și tu jocul în avans.
Rămâne de văzut dacă cifra se confirmă oficial pe PlayStation Store și Microsoft Store în momentul în care pornește descărcarea în avans. Până atunci, fă-i loc pe SSD, pentru că Vice City nu o să aștepte după tine.
Pasionată de cărți și jocuri video. Două pasiuni mari care, pentru mine, reprezintă un univers nelimitat de „scăpare” de la realitate, oricând am nevoie sau dorință. Atâtea povești, lumi și peisaje unde mă pot teleporta instantaneu, încât nu cred că îmi va ajunge o viață întreagă să le explorez pe toate (deși ar fi cel mai mare vis al meu să pot).