Ultima actualizare la noiembrie 6, 2025
Am avut ocazia să încerc „Painkiller”, dar nu cel din 2004 care este foarte îndrăgit de fanii jocurilor FPS Old-School, în schimb, am încercat varianta modernizată al seriei, mezinul familiei, care nu reușește să-i ajungă nici măcar la degetul mic al lui „Prâslea cel Voinic”. În cele 5 ore cu aproximație pe care le-am petrecut în joc, nu am avut parte mai deloc.. de distracție.
Începutul nu se ține de promisiuni
Painkiller are un început slab, deloc promițător aș putea spune, neavând personalitate în a ne arăta dacă este bun la ceva, până și stilul artistic pare să fie mult prea inspirat din titlurile recente FPS, ca și „Doom: The Dark Ages”, cu toate că am văzut mai multe similarități în „Witchfire”.
Fiind un joc de buget mai mic, nici nu pot spune că am avut așteptări uriașe, până la urmă are un price tag de 40$, ceea ce este un „Sweet Spot” în generația asta. Totuși, lipsa de creativitate și gameplay-ul repetitiv mi-au lăsat un gust mult mai amar în gură decât credeam înainte să îmi încep experiență.
Gameplay-ul rămâne singura categorie agreabilă
Când vine vorba de combat, acest joc încearcă să ne livreze ceva, drept ca și un nou venit în această serie, nu pot compara cât de bun este gunplay-ul în acest joc față de celelalte titluri, dar am fost destul de satisfăcut și nu am avut prea multe plângeri cu acesta de-a lungul timpului petrecut. Probabil cea mai bună parte a arsenalului destul de vast pe care îl ai, sunt îmbunătățirile unice pe fiecare armă, care se pot achiziționa cu un currency special de care faci rost în fiecare Raid.
Cred că am uitat să precizez ce sunt raid-urile defapt, păi.. acest joc este puțin mai distinct față de un DOOM, unde campania este 100% lineară. În Painkiller, dezvoltatorii s-au decis să facă jocul „Mission-Based” și fiecare misiune să se numească „Raid”. Cu toate astea, o critică majoră de care nu am putut să nu mă leg, a fost monotonia gameplay-ului, în special obiectivelor pe care trebuie să le faci în fiecare Raid.
În cele 9 misiuni pe care le ai, doar în ultimele 2-3 am avut un obiectiv mai unic față de celelalte, și acela a fost un fel de mod „Payload”, unde echipa de x jucători, în acest joc fiind de 3, trebuie să stea pe lângă un obiect pentru a îl mișca către zona respectivă.. un fel de împinsul mașinii când se împotmolește în noroi. Cât despre movement, am fost în general satisfăcut, nu a fost deloc „bloated” și nici nu am avut prea multe erori în a îl învăța destul de bine, suficient cât să jonglez pe lângă inamici.
Grafic, nu stă neapărat rău.
O categorie în care nu am avut foarte multe speranțe a fost GRAFICA. Cum am precizat și mai sus, fiind un joc de tip AA, de un buget mai mic, nu am avut așteptări la un nivel de fidelitate înalt, stil „The Last Of Us 2” sau „Cyberpunk 2077”, totuși, am rămas în mare parte satisfăcut, cel puțin pe PS5 Pro, unde nu doar texturile au fost ridicate, dar și performanța a fost una foarte bună, având doar 2-3 scăderi ale cadrelor în întreg playtrough-ul.
Totuși, coechipierii mei au raportat că pe PC este o altă poveste, având mai multe probleme tehnice, dar și glitch-uri vizuale. Lauda cea mai mare pe care o pot adăuga în această categorie, o voi da design-ul armelor și al inamicilor, în special bossii.
Ce-i drept, armele au avut similarități uriașe cu armele din seria DOOM, în special „Doom: The Dark Ages”, același lucru și cu inamicii, nu am avut parte de ceva unic sau foarte bine structurat, dar trăind în 2025, este ireal de greu să livrezi ceva unic în această industrie, la partea asta i-am înțeles, tot ce a contat a fost calitatea pe care au adus-o, unde nu m-am putut plânge. Probabil doar la bossi, unde nu calitatea m-a abătut, ci cantitatea.. 3 bossi, serios?
Rămâne jucabil și fără un playlist pe fundal
Sunetul jocului nu este rău absolut deloc, chiar poți diferenția și savura jocul fară să iți asculți același playlist cu muzică Heavy Metal pe care l-ai pregătit pe Spotify încă dinainte ca „Doom: The Dark Ages” să se lanseze. Plus că sunetul este crucial în jocurile FPS, mai ales dacă joci pe o dificultate mai ridicată, unde fiecare mișcare a ta poate însemna înfrângere pentrut tine și ceilalți jucători (sau roboți) cu care ai jucat.
Ne-a livrat una dintre cele mai proaste narațiuni de anul acesta
Și iată că am ajuns la o categorie despre care nici măcar nu voiam să discut.. sau să o menționez aici. Pentru fanatici, sper că niciodată nu ați avut parte de o poveste excepțională în această serie, pentru că povestea de aici nu doar că este în mare parte neexistentă, ci e stânjenitoare la un nivel BONUS! În momentul de față am realizat că am fost puțin cam dur cu narațiunea din „Ninja Gaiden 4”, aș prefera o poveste cu un personaj principal „Edgy” și dialog de genul „Shonen Anime” în orice zi, față de ce am primit în Painkiller.
Ce-i drept, dezvoltatorii nu au pus foarte mult accent pe asta, fiind focusati pe ideea de Live Service CO-OP. Lipsa de poveste din spatele celor 4 personaje cu care te poți juca și dialogul stânjenitor ale celor 2 voci din capul tău „Azazel și Metatron” m-au făcut de foarte multe ori să dau volumul pe 0 și să discut despre potențialul risipit cu jucătorii random de peste hotare, din păcate, dezamăgire completă.
Un titlu ce merită luat la reducere.
Cu un gunplay bun și o directie artistică okay-ish nu poți face un joc bun, ceea ce studio-ul a realizat, dar și-au ales calea. Mi-a displăcut focusul pe GaaS (Game as a Service), mai ales într-o franciză care a fost cunoscută pentru Singleplayer, unde au avut renume și potențial pentru un IP generos în industria de gaming modernă.
Le urez succes dezvoltatorilor în următorul lor joc (care sper că nu este GaaS), dar și scriitorilor..! care m-au făcut să opresc sunetul și subtitrările de tot.
Nota finală este de
– 6/10 –
Un adevărat fanatic al industriei de gaming asiatice, în special China. Pasionat de gaming modern, cinematografie și mitologie. Dante ne oferă tot timpul o mână de ajutor când vine vorba de un titlu chinezesc.
